Când nu călătoresc (în majoritatea timpului, adică), îmi duc viața de zi cu zi în București, „cartierul meu general”, orașul în care m-am născut și care va avea mereu un loc special în inima mea. Indiferent ce alte locuri minunate descopăr prin lume, mă întorc, de fiecare dată, cu drag, pe malurile Dâmboviței.

Sunt psiholog și membru Accept, implicat în lupta pentru drepturile omului. Din 2013, organizez la Accept un grup de suport pentru persoane LGBT+. Este proiectul meu de suflet, pe care nici măcar pandemia nu l-a putut opri (îl ținem online).

În timpul călătoriilor, sunt interesată de istoria și cultura locurilor. Nu pot rata, într-un oraș nou, plimbările pe îndelete, pentru a admira arhitectura specifică locului, și vizitele la muzeu (încă de mică, m-au fascinat muzeele și le-am perceput ca pe niște ocazii de a avea un contact direct cu descoperiri arheologice sau opere de artă pe care le cunoșteam doar din cărți sau de la TV). Nu sunt un călător elitist și nu consider că ar fi vreun titlu de glorie să merg doar „off the beaten path” și să evit obiectivele turistice celebre, cum am văzut că e ideologia dominantă, în unele cercuri online de călători prin lume (îmi amintesc un articol, de pildă, în care cineva se lăuda că a stat două săptămâni la Paris și nu a fost măcar să arunce o privire la Turnul Eiffel sau Notre Dame, pentru că sunt „overrated” și vizitate de prea mulți turiști – cuvânt folosit peiorativ, cu sensul de „neinițiați”). Eu mă gândesc că, dacă un loc a ajuns să atragă un număr atât de mare de oameni, înseamnă că există un motiv, are el ceva deosebit și, până la urmă, cum poți spune că nu îți place un lucru, dacă nu l-ai văzut? De asemenea, faptul că respectivele obiective sunt vizitate de mulțimi de turiști nu îmi scade cu nimic bucuria experienței pe care o trăiesc eu, la fața locului. Până la urmă, sunt și eu tot un om din mulțime și avem cu toții același drept să ne aflăm acolo și să ne bucurăm de frumusețea lumii. Dacă vreun călător hardcore e de părere că toate astea mă fac să fiu un turist amărât, nu am o problemă cu asta. E ok să fii turist. Lumea este un loc suficient de mare și de divers, ca fiecare dintre noi să o poată vizita așa cum îi place, în funcție de interesele proprii.

Dragostea pentru călătorii o datorez părinților mei, care, în copilărie, mi-au arătat, prin puterea exemplului, că vacanțele pot fi nu doar despre relaxare, ci și despre explorare, dar și cărților de Jules Verne, care erau magice pentru mine și mi-au deschis orizonturi noi, povestindu-mi despre locuri fabuloase de pe alte continente, într-o vreme când lumea mea se limita la străzile din preajma Parcului Moghioroș.

În imaginea de antet: Templul lui Poseidon, de la Cap Sounion (Grecia)