Atena antică: Dealul Muzelor și Areopagul

Călătorie în Grecia, episodul 7: Areopagul (tribunalul antic al Atenei) și alte priveliști din cartierul Thissio

Incursiunea în vechea Agoră fusese o încântare (așa cum v-am povestit, în episodul anterior) și mi-ar fi plăcut să o mai explorez, pe îndelete, cum făcusem pe Acropole… dar, din păcate, nu era timp destul; aveam un vapor de prins, mai pe seară, către Insula Patmos, și trebuia să ne grăbim.

Ne-am îndreptat, deci, spre următoarea oprire de pe traseul nostru: Areopagul, o stâncă pe care, în Antichitate, se adunau bătrânii cetății, pentru judecată; un tribunal în aer liber. Ce-i drept, nu pasiunea pentru sistemul juridic al vechilor greci ne-a îndemnat să-l alegem drept obiectiv, cât faptul că este un loc în care istoria sacră se împletește cu cea profană: acolo, a predicat Sfântul Pavel, când a venit să propovăduiască Evanghelia, la Atena.

Agora
Direcția spre care trebuia să ne îndreptăm, ca să ajungem la Areopag
Apostolou Pavlou: drumul spre Areopag

Cu o zi înainte, trecusem chiar pe lângă Areopag, așa că, în principiu, știam drumul. Cel mai logic ar fi fost să o luăm la stânga, să ne întoarcem la Biblioteca lui Hadrian și să urcăm pe străduțele din Plaka (Odos Adrianou, Odos Klepsidras și Dyonisiou Areopagitou), până aproape de intrarea pe Acropole. Dar ce idee ne-a venit nouă, când am ieșit din incinta Agorei? Să nu mai pierdem vremea, întorcându-ne, ci să o cotim, mai degrabă, la dreapta, să ocolim Agora și să urcăm spre Acropole, din direcția opusă, pe strada pietonală Apostolou Pavlou! Genial, nu? Nu prea, după cum avea să se dovedească, în curând…

Am pornit vitejește, fără să ne uităm nici pe Google Maps, nici pe harta din buzunar, de parcă am fi fost la Atena, de vreo mie de ani, nu doar de două zile; ne bazam, pur și simplu, pe ce ne aminteam din seara anterioară, când studiasem, într-o doară, traseul, înainte să ne ia somnul. Vechii greci ar fi zis, probabil, că sufeream rău de hubris, încrederea exagerată în forțele proprii, care îi cam supăra pe zei și de la care multor eroi li s-a tras pieirea.

Thissio
Drumul spre Areopag, de-a lungul laturii estice a Agorei, văzut de pe Acropole

La început, totul părea să meargă de minune. Între timp, cerul se înseninase și albastrul luminos înveselea peisajul. În stânga, numai priveliști idilice, dincolo de gardul care marca limita estică a Agorei și, apoi, a Parcului Thissio: măslini, chiparoși, vestigii mărunte, pierdute prin verdeață… Din loc în loc, câte un indicator mai pomenea ce ruine se aflau prin apropiere. Mă uimea cât de multe erau. Nu încăpea îndoială: ne aflam într-un oraș multimilenar.

Pe aici, era situat, poate, sanctuarul Theseion, celebru în Antichitate, pentru că găzduia mormântul lui Tezeu, eroul mitologic atenian, despre care se povestea că eliberase Attica de tirania Minotaurului cretan. Osemintele lui fuseseră aduse, în sec. V î.Hr., de generalul Cimon, tocmai din Insula Skyros (unde semizeul își găsise sfârșitul, după numeroase fapte de vitejie). Multă vreme, în epoca modernă, lumea a crezut că Templul lui Hefaistos din Agoră ar fi fost, de fapt, faimosul Theseion, ipoteză infirmată, în cele din urmă, de inscripțiile găsite înăuntrul sanctuarului. Adevăratul Templu al lui Tezeu nu a fost, din păcate, găsit niciodată; din el, a rămas doar numele, pe care l-a împrumutat cartierului și parcului pe lângă care treceam: Thissio (sau Thiseio).

Un indicator, citit în grabă, din mers, ne-a semnalat că, în zonă, curgea Kallirhoe, izvorul sacru al nimfelor (zeități feminine ale naturii), din care fecioarele ateniene luau apă, pentru a se îmbăia, în ziua nunții. Și, sub șoseaua de sub picioarele noastre, se afla un apeduct roman.

Dealul Nimfelor, Pnyx și Dealul Muzelor
Philopappou
Philopappou: Dealul Muzelor

După o vreme, am ajuns la poalele a trei coline îngemănate, din care prima era Dealul Nimfelor (unde, în Antichitate, se găsea un sanctuar închinat acestora, iar, astăzi, Observatorul Astronomic din Atena), iar a doua, Dealul Muzelor sau Philopappou, al cărui vârf era dominat de Monumentul lui Philopappos, mormântul unui consul roman și principe din regatul iranian al Commagenei, care și-a trăit toata viața la Atena; deși țara lui fusese anexată de Imperiul Roman, lăsându-l fără tron, el s-a simțit mereu un mare monarh și, ca atare, a finanțat multe proiecte arhitectonice grandioase, în orașul care îl adoptase. Cea de-a treia era Pnyx, locul unde se întrunea, o dată pe an, Adunarea cetățenilor, forul legislativ al polis-ului atenian și locul de naștere al democrației. Pe vremea aceea, democrația era directă, nu reprezentativă: nu existau partide politice și fiecare cetățean putea fi ales ca magistrat al cetății… cu condiția, bineînțeles, să fie bărbat, căci femeile nu aveau acces în sfera publică, într-o societate machistă precum cea a Greciei antice. Tot pe aici, pe undeva, pe coasta unuia dintre dealuri, și-au stabilit și perșii tabăra, atunci când au asediat și cucerit Atena, în 480 î.Hr., iar versanții împăduriți ale celor trei coline găzduiesc, an de an, stolurile de păsări migratoare care tranzitează Attica, în drum spre țările calde.

Frumoase priveliști, nimic de zis, dar… de ce nu mai ajungeam odată?! Drumul ocolea foarte, foarte mult, urca și tot urca, parcă nu se mai termina.

Surpriză: din cauza particularităților reliefului, ruta pe care o alesesem, „ca să nu mai pierdem vremea”, era de două ori mai lungă decât cealaltă! Așa-zisa sclipire de geniu fusese, de fapt, o idee foarte proastă, dar nu mai aveam ce face, trebuia să mergem înainte.

Philopappou
Monumentul lui Philopappos

Soarele ieșise de tot din nori, ne toropea și ne bătea, iremediabil, în cap. Începuse și o căldură aspră, uscată, cu care nu eram încă obișnuiți (în mai, în acel an, în România, fusese mult mai frig), și, în plus, mai eram și stresați să nu întârziem și să nu pierdem vaporul. Din fericire, pentru primele neplăceri din listă, a apărut o mică salvare, la orizont: o tonetă ambulantă, cu băuturi răcoritoare. Acolo, am descoperit Loux, un suc grecesc cu aromă de portocală/vișine/lămâie și apă din izvorul Kefalovrissou. Apa minerală îi dădea un gust refreshing, care contrabalansa aroma ușor chimică de fructe. Ne-a plăcut.

Am ajuns, finalmente, la Areopag, obosiți, de zici că făcusem Odiseea în jumătate de oră. Ar fi fost, totuși, o plimbare frumoasă, dacă n-am fi fost în criză de timp. Concluzia: ca întotdeauna, drumul cel mai scurt e cel cunoscut (deștept, dom’ne, cine a născocit zicala asta!).

Areopagul
Areopagul
Areopagul, văzut de pe Acropole

Când vezi Areopagul de jos, de la baza lui, printre copaci, e greu să îți dai seama că nu ai de-a face cu un pietroi oarecare, ci cu un ditamai pintenul stâncos, destul de înalt (115 m), lipit de coasta nord-vestică Acropolei (motiv pentru care, cu o zi înainte, când trecusem pe lângă el, habar nu avusesem la ce ne uitam). Forma și dimensiunile Areopagului pot fi înțelese mai bine, de sus, de pe Acropole (cum se poate vedea și în fotografiile alăturate).

Numele său, Areos Pagos, se traduce drept „Colina lui Ares” (Marte, zeul războiului, despre care legenda spunea că și el ar fi fost judecat aici, de către ceilalți zei, pentru o crimă), dar alți istorici sau lingviști sunt de părere că traducerea corectă ar fi, de fapt, „Colina nenorocirilor” (presupun că inculpații condamnați de Areopag ar fi fost mai de acord cu a doua variantă).

Areopagul
Areopagul, Colina lui Marte

Instituția Areopagului datează din epoca arhaică (sec. VII î.Hr.). La un moment dat, a deținut aproape toată puterea politică, în Atena, dar, în timp, rolul lui a fost limitat de Adunarea cetățenilor de pe Pnyx și a rămas să funcționeze doar ca tribunal penal, ocupându-se, în mod deosebit, cu cazuri de trădare, omucidere, incendierea măslinilor și chestiuni religioase. Membrii săi erau bărbați mai în vârstă, care trebuiau să fi îndeplinit înainte funcția de arhonte (magistratul suprem al cetății). Ei se întruneau pe stânca Areopagului și judecau, în aer liber, pricinile aduse înaintea lor, așezați pe scaune săpate în piatră.

Sfântul Pavel la Areopag
Areopagul
Areopagul: placa gravată cu textul cuvântării Sf. Pavel

La Areopag, Sfântul Pavel a propovăduit Evanghelia și, pe o placă de metal prinsă de stâncă, a fost gravat textul din Biblie al cuvântării pe care a ținut-o el. Textul este, evident, în limba greacă, dar cei care vor dori să o citească o pot găsi, împreună cu relatarea șederii Apostolului la Atena, aici: Fapte 17, 15-34.

Sf. Pavel
Sfântul Pavel (mozaic din sec. XIV,
din biserica Chora, Istanbul)

Sfântul Pavel nu mai are, probabil, nevoie de vreo prezentare; cu toții, am auzit de el, dar cred că, adesea, nu suntem conștienți cât de impresionantă a fost activitatea sa de misionariat: a străbătut, cu un zel de globetrotter, Imperiul Roman, plecând din Palestina, trecând prin Asia Mică, Grecia și ajungând la Roma, într-o epocă în care nu existau nici trenuri, darămite avioane, iar drumurile erau nesigure. Nu era deloc ușor să călătorești, pe vremea aceea! Datorită lui, creștinismul a devenit, dintr-o credință locală a unui mic grup de iudei, un fenomen internațional. Când, în Biserica timpurie, s-a pus problema dacă ar trebui să fie propovăduită Evanghelia nu doar către evrei, ci și către „neamuri” (nume generic care îi desemna pe cei care nu erau iudei), el a fost unul dintre cei care au susținut deschiderea către toți oamenii, fără ca aceștia să fie obligați să se convertească la iudaism. Fără Sfântul Pavel, istoria creștinismului ar fi fost cu totul alta. Și pasiunea cu care s-a dedicat propovăduirii noii credințe e cu atât mai remarcabilă, cu cât, la început, a fost unul dintre cei care i-au persecutat pe primii creștini, dar a sfârșit prin a se converti și el, după ce a avut o viziune, pe drumul Damascului, în care Mântuitorul i-a apărut și l-a întrebat: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?” (Saul fiind numele său evreiesc, iar Pavel, cel de cetățean roman).

Areopagul
Relieful stâncos al Areopagului și cuvântarea Sf. Pavel

Când, în cursul călătoriilor sale, s-a oprit la Atena, Sfântul Pavel a atras atenția unor filozofi din Agoră, cu predicile sale, și a fost invitat să țină o cuvântare, în fața Areopagului. A început foarte meșteșugit (era un orator desăvârșit, educat în tradiția clasică a artei retorice din Antichitate), menționând că, în plimbarea sa prin Agoră, observase un altar închinat „unui zeu necunoscut” și că tocmai pe acest zeu dorea și el să li-l facă cunoscut. Atenienii l-au ascultat, cu politețe, dar și-au pierdut interesul, când a vorbit despre Învierea lui Hristos și învierea morților (asemenea idei erau incompatibile cu concepția grecilor despre lume), l-au oprit și i-au spus că-l mai poftesc și altă dată pe la ei. Nu a fost cea mai grozavă primire, dar, măcar, nu l-au gonit și nu au devenit agresivi (cum se întâmplase, cu puțin timp în urmă, la Efes, unde negustorii de pe lângă Templul zeiței Artemis consideraseră că mai mulți oameni convertiți la noua religie ar fi însemnat mai puțini clienți pentru ei și stârniseră o revoltă populară, iar Apostolul și însoțitorii lui erau cât pe ce să fie omorâți). Și, până la urmă, au fost mai multe persoane care s-au convertit, în urma predicii de la Areopag, printre care și Dionisie Areopagitul, unul din membrii tribunalului, care a ajuns apoi primul episcop al Atenei și un sfânt foarte venerat, prin părțile locului, până în ziua de azi.

Areopagul
Placa de bronz cu discursul Sf. Pavel (detaliu)
Priveliștea din vârful Colinei lui Marte

Am urcat și noi pe stânca Areopagului, dar nu vă închipuiți că a fost cine știe ce escaladă demnă de vreun alpinist. Erau amenajate mai multe scări, cu balustrade aferente, așa că ascensiunea a fost o experiență confortabilă. După o zi întreagă de explorat vestigii care de care mai somptuoase, am simțit o ușoară dezamăgire, ajungând în vârf: din cauza eroziunii de peste veacuri, era greu de deslușit care erau urmele scaunelor săpate în piatră și care erau formele naturale ale rocii. La prima vedere, părea un bolovan ca oricare altul. Dar vreți să vă spun ceva care nu era deloc, dar deloc dezamăgitor? Priveliștea, dragi cititori! Nu-i de mirare că atenienii din vechime nu au mai simțit nevoia să înfrumusețeze locul în vreun fel; cred că priveliștea era un decor impresionant, pentru activitatea tribunalului.

Ce se poate vedea, de pe Areopag? Bineînțeles, panorama Atenei moderne, până la munții din zare, dar, mai ales, cea mai frumoasă imagine de ansamblu cu Acropola. Areopagul este punctul cel mai apropiat de Acropole, în care încă o mai poți cuprinde pe toată în câmpul vizual (dacă te apropii mai mult, nu o mai poți vedea pe de-a întregul).

Areopagul și Acropole
Propileele, Templul Atenei Nike și Monumentul lui Agrippa/Eumenes, de pe Acropole,
văzute din vârful stâncii Areopagului

Atmosfera a fost animată de un grup de turiști americani, care s-au cățărat pe stâncă și apoi au început să intoneze, în cor, imne religioase, în cinstea Sfântului Pavel. Stăteau periculos de aproape de margine și cântau, privind în abis, iar muzica lor parcă se prăvălea peste oraș. Foarte dramatic! Fervoarea religioasă era aproape palpabilă, în glasul și în privirile lor. Ceilalți turiști din jurul lor nu prea le-au dat atenție, erau mai ocupați cu berile personale, dar mie mi-a plăcut mult momentul și m-am bucurat că m-am nimerit, în același timp, pe Areopag, cu americanii evlavioși.

Ne-am așezat, în cele din urmă, pe o cornișă de piatră (care fusese, poate, odată, scaunul unui magistrat), să ne tragem sufletul și să admirăm priveliștea. Era plăcut să fim aici, deasupra Atenei. Verdele aspru al vegetației de pe versanții de sub noi ne odihnea ochii. Parcă pluteam, pe o planetă mititică și stâncoasă, suspendată între pământ și Acropole (un loc care ajunsese să ne fie tare drag)… Am uitat, pentru o vreme, de presiunea timpului, încântați de panoramă, ne-am relaxat și ne-am amintit de povestea lui Phryne, unul din cele mai celebre cazuri judecate de Areopag.

Areopag
Atena modernă, văzută de pe Areopag
Phryne și Areopagul

Phryne a fost o frumoasă hetairă (curtezană) din sec. IV î.Hr. Dar nu era doar frumoasă, ci și foarte inteligentă și educată, motiv pentru care reușise să câștige o avere considerabilă, din munca ei (îndeajuns de mare, încât s-a oferit să plătească pentru reconstrucția zidurilor Corintului, distruse de Alexandru Macedon; oferta ei a fost refuzată, pentru că mai-marii cetății nu au vrut ca numele unei femei să fie gravat, la loc de cinste, pe ziduri). Munca ei, ca și a celorlalte hetaire, era parțial de artistă, parțial de lucrătoare sexuală; am scris, în articolul anterior, câte ceva despre rolul femeii în societatea antică grecească și despre felul cum hetairele erau singurele femei care reușeau să ducă o viață mai emancipată și să aibă acces la educație. Phryne era destul de celebră și apreciată, în epocă, dar iată că, într-o zi, a ajuns să fie judecată de Areopag, pentru acuzația de „sacrilegiu”, o chestie cam nelămurită, pentru noi, astăzi. Nu știm prea bine la ce se referea acuzația aceasta, dar știm că, de exemplu, și Socrate a fost condamnat și și-a pierdut viața, din același motiv, căci pedeapsa pentru sacrilegiu era moartea (aici, pentru a evita confuziile, ar merita menționat că Socrate nu a fost judecat de Areopag, ci de un alt tribunal, din Agora veche).

Afrodita din Cnidos
Chipul lui Phryne: Afrodita din Cnidos, sculptură de Praxiteles
(Ny Carlsberg Glyptotek, Copenhaga)

Și Phryne risca aceeași soartă, iar situația nu arăta bine deloc. Era cât pe ce să fie condamnată, când și-a desprins, dintr-odată, tunica de pe umeri și a lăsat-o să cadă, rămânând goală, în văzul tuturor, iar avocatul și iubitul ei, Hypereides, a spus răspicat că numai Afrodita, zeița iubirii, ar fi putut să creeze o făptură atât de frumoasă și că adevăratul sacrilegiu ar fi fost uciderea unei ființe create de o zeiță (în alte versiuni ale poveștii, Hypereides a fost cel care i-a smuls veșmintele, ca punct culminant al pledoariei sale, dar o prefer pe prima, pentru că o prezintă pe Phryne ca pe o femeie mai empowered).

Jurații au rămas fără grai, vrăjiți de trupul ei. Au decretat apoi că frumusețea este o virtute, au achitat-o, dar s-au grăbit să adopte imediat și o lege prin care să fie interzis, pe viitor, acuzaților să mai încerce să influențeze tribunalul, făcând apel la astfel de argumente emoționale.

Cât de frumoasă era, totuși, Phryne, de a avut asemenea efect asupra tribunalului? Din fericire, nu e nevoie să ne întrebăm sau să ne imaginăm, pentru că frumusețea ei a fost imortalizată de un alt iubit de-al ei, sculptorul Praxiteles, care i-a împrumutat trăsăturile, pentru statuia Afroditei din Cnidos. Originalul s-a pierdut, dar s-au păstrat mai multe copii romane și am avut norocul să mă întâlnesc cu Phryne, în același an, în Statele Unite, la Muzeul de Arte Frumoase din Houston. În prima fază, nu am realizat că ea era, dar m-a atras magnetic statuia, mi s-a părut cel mai frumos nud feminin pe care îl văzusem vreodată. Am rămas și eu, ca jurații de la Atena, fără grai, minute în șir, vrăjită de trupul din piatră… lucru care, desigur, se datorează măiestriei artistului, dar, nu în mică măsură, și frumuseții modelului.

Afrodita din Cnidos de Praxiteles
Afrodita din Cnidos de Praxiteles, copie romană (Houston Museum of Fine Arts)

E uimitor, poate, că Phryne a scăpat cu viață, în urma unui gest care nu avea nicio legătură cu procesul juridic, dar să nu ne grăbim să interpretăm, cu mintea noastră de oameni moderni, istorisirea de mai sus ca fiind despre un grup de bărbați care și-au pierdut mințile, când au văzut o femeie goală. E vorba de ceva mai profund, ceva specific culturii antice: grecii credeau, în mod autentic, că frumusețea fizică era o virtute, pentru că o vedeau ca pe o oglindire a frumuseții interioare, iar concepția aceasta a stat la baza admirației lor pentru corpul uman, admirație care a născut arta fenomenală pe care o iubim și astăzi.

Pe de altă parte, da, nu e cea mai feministă poveste cu putință, dar e despre o femeie și cred că poveștile despre femei, ca și cele despre minorități, merită spuse, chiar dacă sunt, uneori, incomode, pentru că ele sunt, adesea, invizibile, în narațiunea istorică dominantă, cea care a fost consemnată și a ajuns până la noi. În mare parte, istoria a fost scrisă de bărbați albi heterosexuali (cei care dețineau puterea, în societate), despre bărbați asemenea lor; experiențele femeilor, persoanelor LGBT+ sau de culoare au fost, adesea, date uitării. Așa că, atunci când o evocăm pe Phryne, e un prilej bun să reflectăm la felul cum au fost tratate, de-a lungul istoriei, femeile.

Areopag
Reverie pe Colina lui Marte
Dyonisiou Areopagitou: întâlnire cu hipnotizatorul de pisici din Atena

La un moment dat, ne-am dezmeticit brusc din reveriile despre Phryne și măreția Atenei antice, și am realizat că, în stilul nostru caracteristic, eram deja în întârziere și riscam să pierdem vaporul. Așa că am cam luat-o la fugă, înapoi spre metroul de la Monastiraki. De data asta, am ales varianta mai scurtă și cunoscută, pe strada pietonală Dyonisiou Areopagitou.

Pe drumul de întoarcere, am văzut o întâmplare stranie: un om cânta la flaut și, în jurul lui, se adunaseră vreo 10 pisici. Stăteau cuminți, lângă el, de parcă ar fi ascultat concertul, și, din tufișuri, mai veneau, în fugă, alte și alte pisici. Părea o scenă dintr-un basm. Frumoasă și ireală.

Pisici din Atena
Un concert de flaut și un public surprinzător: piscile de pe Dyonisiou
Areopagitou (erau mai multe, nu au intrat toate în cadru!)

M-am gândit că individul urma să le dea de mâncare, dar nu se zărea nici urmă de ceva comestibil. Nu știu ce putea să le atragă. Poate că sunetul flautului le făcea să creadă că era vorba de vreo pasăre măiastră, pe care ar fi fost tentate să o vâneze.

Pisici din Atena
Întâlnire cu hipnotizatorul de pisici din Atena

Nu era vreme să investigăm; a trebuit să o luăm din loc. Cu fiecare minut care se scurgea, situația arăta tot mai rău… Am ajuns, într-un târziu, la hotel, ca să ne luăm bagajele, gâfâind, dezintegrați de căldură și de soare, epuizați, după o zi de hoinărit printre ruine. Aveam să reușim, oare, să ajungem la timp în Pireu și să prindem vaporul spre Insula Patmos? Răspunsul, în episodul viitor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s